Fie că sunt taxe şi impozite pentru firme sau pentru persoane fizice, putem fi siguri de un lucru: românii s-au săturat de ele şi nu le privesc cu ochi buni, orice servicii ar primi în schimb şi indiferent de persoana care ar face lobby, în buricul târgului, pentru necesitatea de a fi plătite. Şi, totuşi, că vor sau nu, o taxă trebuie plătită: cea pentru salubrizare, pe care edilii se chinuie, cică, să o ţină cât mai scăzută posibil. Numai că la comune, mai ales, salubrizarea rămâne un fapt ce ţine de altă faţă a celei de-a treia planete de la Soare. Vine curăţenia de primăvară şi, ca să nu ne legăm de alte capete de cât cele ale noastre, în numeroase comune din Sălaj, pentru familii ce ocupă uliţe întregi, groapa de gunoi a rămas aceeaşi vale care trece prin sat sau marginea pădurii.
Ca să-i faci pe oameni să înţeleagă necesitatea unui astfel de serviciu şi ca să le poţi argumenta că toate cerinţele UE nu sunt doar apă de ploaie, edilii trebuie să fie oratori, retori şi uneori limbuţi. Mai cu vorba bună şi multă, mai cu un pumn în masă, unii primari s-au chinuit să se pună la punct cu legislaţia şi cu vrerile europenilor, astfel că există în majoritatea comunelor din judeţ servicii de salubrizare. Ridicarea deşeurilor se face o dată pe săptămână şi cu mijloace de transport corespunzătoare. Localnicii au primit pubele care trebuie scoae periodic la porţi încărcate cu tot ce găsesc gospodarii că ar fi nefolositor. Dar aici intervine o problemă de mentalitate şi atitudine: rar am văzut ţărani români care să se desprindă uşor de un lucru, fie el şi nefolositor. Îm special în mediul rural, oamenii au obiceiul nărăvaş de a strânge orice oală spartă, orice cutie goală, orice bucată de ţeavă, sârmă, sfoară sau cauciuc cu gândul că poate, cândva, vor avea nevoie de ea.
Cu alte cuvinte, acel lucru nefolositor îşi va dovedi pe neaşteptate utilitatea şi va fi bun la ceva. Ca urmare, curţile se umplu rapid cu lucruri de-a grămada şi prin orice sat sălăjean ai trece, cu greu descoperi o ogradă curată şi aerisită. Mai degrabă, fiecare din ele au o droaie de cotloane pline ochi de vechituri care ar fi trebuit să ajungă în punctele de reciclare sau de distrugere a deşeurilor de ani buni. Dar nu, nici vorbă de aşa ceva, iar dacă se gândesc, totuşi, să le arunce, numeroşi sălăjeni îşi aleg drept groapă de gunoi sânul Mamei Natură. Nu din răutate, nu din lene, ci pur şi simplu pentru că aşa au învăţat, iar în mediul rural cu greu se renunţă la obiceiurile vechi (fie ele şi proaste) pentru un lucru nou. Noutatea sperie, este acceptată cu dificultate, iar dacă ştiu că trebuie să şi achite o sumă de bani pentru ca gunoiul să le fie luat de sub nas, oamenii mocnesc în ei şi refulează mai apoi la marginea pădurii ori de-a lungul cursurilor de apă, unde îşi deşartă sacii cu gunoi. Pentru mai mult succes la salubrizare, curăţenia de primăvară ar trebui începută anul acesta cu scuturarea de praf a mentalităţilor şi atitudinilor.